Job 23

Răspunsul lui Iov

1Iov a răspuns și a zis:

2„Și astăzi plângerea mea este tot amară!
Mâna mea se străduiește din greu
să-mi oprească geamătul.
3O, de-aș ști unde să-L găsesc,
de m-aș putea apropia de Locuința Lui!
4Mi-aș aduce cauza înaintea Lui,
mi-aș umple gura cu dovezi.
5Aș afla ce mi-ar răspunde
și aș înțelege ce mi-ar spune.
6Mi se va opune El oare cu marea Sa putere?
Nu! El mă va asculta cu siguranță.
7Acolo, un om drept și-ar putea aduce cauza înaintea Lui
și aș fi achitat astfel, pentru totdeauna, de Judecătorul meu.

8Iată, merg spre est, dar El nu este acolo;
merg spre vest, dar nu-L observ.
9Când El lucrează în nord, nu-L zăresc;
când Se întoarce spre sud, nu-L pot vedea.
10Dar El știe calea pe care o urmez;
când mă va încerca, voi ieși ca aurul.
11Piciorul meu s-a ținut de pașii Săi;
am păzit calea Sa și nu m-am abătut de la ea.
12Nu m-am îndepărtat de porunca buzelor Sale;
am prețuit cuvintele gurii Sale mai mult decât porția mea de hrană zilnică.

13Dar El este Unul Singur.
Cine Îl va face să Se răzgândească?
El face ce-I dorește sufletul.
14El va împlini ce a hotărât pentru mine
și va mai face multe altele.
15De aceea sunt înspăimântat de prezența Lui;
când mă gândesc la lucrul acesta, mă îngrozesc de El.
16Dumnezeu mi-a înmuiat inima,
Cel Atotputernic m-a îngrozit.
17Totuși, nu sunt redus la tăcere de întuneric,
de întunericul gros care-mi acoperă fața.
Copyright information for RonNTR